Sunday, May 14, 2006

Oameni nebuni ;) Sau nu?

Cred ca nu mai e nici o noutate pentru nimeni blogul la trecut. E un blog foarte misto, care imi da aproape de fiecare data cand il deschid o mie de senzatii. La revolutie aveam 7 ani, si deh.. amintirile mele de "dinainte" sunt relativ putine.
In schimb perioada de imediat de dupa '89 e ceva mai clara. Evident ca imi aduc aminte de oracole, Turbo, Sandy Belle, nenorocita aia din alt serial de desene cu inelul ei magic pe care nu mai stiu cum o chema (god, i hated her for that ring ;), Captain Planet (so lame :)), Bunul Gospodar, Marocco, copiii care aveau Barbie-uri si eu nu (ntz ntz ntz, ce trist :P), dia-fimele, placile (eram inebunita dupa "Laleaua Neagra", cred ca o stiam pe dinafara, "Omul cu masca de fier", si o mie de altele), elasticul (i loved it, era supertare ;)), frunza, Prince of Persia, etc etc etc etc etc.

But anyway, de altceva am facut postul asta. Ceea ce ma socheaza de cele mai multe ori la blogul la trecut este faptul ca oamenii care posteaza au pastrat tot timpul asta (din 89 sau chiar mai demult) diverse chestii.. care nu sunt de pastrat. I mean, evident ca pastrezi poze vechi. Si discuri, si carti postale. Asta mi se pare ok ;) Dar de unde naiba au facut oamenii respectivi rost de chestii gen asta, asta sau asta?

De ce e asa greu pentru unii oameni sa arunce stuff? E cumva un specific al romanilor? I mean, sunt curioasa - cand a aparut McDonalds, cati dintre voi ati avut macar un membru al familiei care recicla paharele de carton? Sau care spalau pungi de plastic in loc sa le arunce (si nu din spirit ecologic, at all ;). Sau care depozitau tot felul de aberatii stricate si nefolositoare.. in ideea ca poate odata o sa fie bune la ceva. Stiind insa ca probabilitatea ca lucrul asta sa se intample e basically 0. Sau nu stiu?

De ce pastram toate nimicurile? Si de ce prostii nu va puteti desparti voi?
Pentru mine cred ca cea mai mare problema e hartogaraia. Mai am caiete din diverse clase din scoala generala, de alea din liceu nici nu mai zic. Iar de cursurile din facultate cred ca e deja clar pentru toata lumea ca nu am reusit sa me debarasez de buna voie :P

9 comments:

nihasa said...

cred ca e vorba de mentalitatea " daca nu e stricat de ce sa`l arunc ? "

ago said...

hartogaraia... da, şi la mine e unica "problemă". am TEANCURI de A4 şi munţi de caiete.

it must run in the family - în perioada comunismului părinţii mei au fost raportaţi (la secu') de nişte vecini binevoitori (au furat şi bicicleta!) pentru că aveau prea multă hârtie acasă...

skandalouz said...

Hm...nu cred ca e ceva specific romanilor ci naturii umane. Most probably un defect, un bit ars :p .

zuza said...

nihasa: nuuu.. tocmai, pai exact la obiectele care nu prea folosesc la nimic ma refer. asta cu "daca nu e stricat, de ce sa arunc" inteleg si eu, i don't approve waste :P

ago: si la mine runs in the family chestia cu hartogaraia, now that you mentioned it. frate, ce e la tata in camera de lucru, nici nu va imaginati ;))

skandalouz: crek e partly natura umana, dar eu parca "miros" si un pic de "romanism" :P

Raluca said...

Am vazut de curand un reportaj cu oameni care duc la extrem colectarea de lucruri inutile. E pare-se o forma de obsessive-compulsive disorder.

zuza said...

e, sigur e :)

Oana Brasoveanu said...

Eu ce sa zic, mi-am pus de multe ori problema asta. Concluzia la care am ajuns: e ceva romanism aici, cu siguranta.

La un curs un prof isi aducea aminte de o intamplare petrecuta inaite de 89. Cum bagase pui la alimentara si el plecat de la facultate, s-a asezat la rand si tocmai cand a ajuns in fata si-a dat seama ca a plecat fara plasa. Si a trebuit sa stea in costum si cu puiul in brate si cu frica sa nu se pateze. Ca deh punga nu aveai de unde sa faci rost asa usor.
Era teroare daca nu aveai punga/plasa la tine. Tin minte ca mama nu pleca niciodata fara o punga la ea. Si acum mai face asta,iar eu ma chinui sa ii demonstrez ca si intr-un oras de provincie la supermarket si in piata iti da produsul cu tot cu punga.
De aceea, pungile erau spalate si intinse frumos pe sarma la uscat. Si apoi pusa in poseta sau in alta plasa alaturi alte doua trei de diverse dimensiuni si luate dupa tine oriunde, oricand.

Dra asta era cu colectia de pungi.

Sa nu uitam de colectiile de pe marginea cazii cu sampoane, balsamuri, geluri de dus, lotiuni multe si care iti cad mereu in cada. Si ele "aproape" goale.

Si daca ma uit bine pe birou mai descopar ingrozita ceva. O colectie de pixuri ramase fara pasta si pe care le pastrez pentru ca, spun eu, ca o sa le iau pasta intr-o zi si o sa le incarc. Desi stiu ca nu o sa fac asta niciodata, pentru ca urasc pixurile refolosite.

Asta e. Ne despartim cu greu de lucruri. Si ma gandesc ca poate pentru ca atunci cand eram mici cu greu aveai un lucru frumos (sau poate erau asa putine lucruri frumoase) si cand il aveai vroiai sa il pastrezi muuult si bineee.

Am gasit o solutie: am inceput sa le fac cadou altor "colectionari".

Imi aduc aminte ca obisnuiam sa ma laud cu multele mele colectii, la care am tot renuntat de-a lungul numeroaselor mele mutari. Am avut/am asa: colectie de monede, servetele , calendare, vederi, felicitari, pachete goale de tigari, mai am ceva sticlute de parfumuri (God, trebuie sa imi iau inima in dinti si sa scap de ele), o minicolectie de b24fun din primul an de aparitie, martisoare, scoici, pietre cine mai stie de pe unde si de la cine primite si multe alte nimicuri pe care le numesc, plina de mandrie, "amintiri".

Si tot plina de mandrie spun ca sunt romanca

zuza said...

oana, thanks for the comment.. mi-a placut mult :) mai ales ca imi da si mie finalmente cineva dreptate apropos de "romanism" :P

Andreea said...

Blonda aia cu inelu` cu puterea vantului? Si eu o uram. Il pupa mereu pe ala care-mi placea. Si nici eu nu am avut Barbie. Doar o Cindy blonda si in costum de baie.